Poveştile mele: Acel tip (1)

Photo by Jesper Aggergaard on Unsplash

George era acel bărbat care făcea toate fetele să râdă, să-şi dorească să iasă cu el la o cafea cel puţin o dată. Şi nu numai la o cafea.

Era tipul care nu a avut niciodată o relaţie serioasă şi nici nu părea să tânjească după aşa ceva. Pierdea adesea nopţile prin cluburi, adăugând noi şi noi nume pe lunga listă de cuceriri, nume pe care le uita imediat ce erau rostite.

Era genul de bărbat care nu credea în dragoste, în compromis, în sentimente şi emoţii. Nu voia decât să se distreze şi să se simtă bine.

George avea ochi verzi jucăuşi, păr castaniu nearanjat, un zâmbet copilăresc, dar fermecător ce atrăgea privirile destul de repede. Era antrenor de fitness la o sală din centrul capitalei.
Chiar acolo, intra zilnic în contact cu tinere frumoase, cu trupuri bronzate la solar, buze voluptoase și forme generoase, îmbunătățite chirurgical, pe ici, pe colo.

Le studia pe fiecare în parte, se amuza în sinea lui cum se prefăceau neștiutoare doar ca să îi ceară ajutorul, pentru ca, la un moment dat, unul dintre ei să facă următorul pas, să îl invite pe celălalt la o petrecere, la o cafea, într-un club.

De ambele părți, era clar că nu există așteptări serioase. George accepta sau făcea astfel de invitații mai multe în același timp. Era convins că niciuna dintre tinerele agățate nu are altfel așteptări de la el. El voia distracție, ele la fel. 

Și el, și tipele ce intrau în joc, știau ce urmează. Scenariul clasic în care vor merge împreună undeva, vor bea, vor fuma, vor mânca ceva, vor face sex nebunesc, iar a doua zi, după un "La revedere" natural sau, după caz, stânjenitor, își va vedea fiecare de drumul lui, căutând următoarea victimă.

George era de părere că dacă vrea ceva select, ar trebui să meargă mai des pe la librării sau biblioteci, probabil printre tocilare înțepate, cu ochelari și care se fâstâceau la prima privire pe care le-ar fi aruncat-o.

Dar el nu citea și nici nu frecventa astfel de locuri. Postările de pe Facebook și mesajele primite erau singura lectură din rutina lui zilnică.

Tăceri mânăstirești

Photo by Ümit Yıldırım on Unsplash

Nu-i niciun loc pe lumea asta mai liniștit, mai senin, mai plin de pace decât propriul suflet. Sau o mănăstire bine ascunsă cu miros tainic de mir, de sfinţenie, cu glas murmurat de măicuţe ce se roagă.

Dacă sufletul este un locaș, atunci poţi găsi un strop de liniște chiar şi în cea mai infernală aglomeraţie. Chiar și la orele de vârf, când prin sinapsele neuronale se perindă mii de gânduri pe secundă, chiar și atunci când la fiecare respirație, îți înfloresc zeci de frânturi de emoții pe care nu știi cum să le gestionezi. 

Chiar și atunci când întrebări existențiale iau naștere tumultuoase în mintea-ți brusc neîncăpătoare pentru atâta agitație și zgomot, și din afară și dinăuntru.

Uneori, îmi zboară gândul la cimitirul din vârful dealului împădurit din orașul natal. Cu ceva timp în urmă, mergeam acolo mai des, cu o lumânare la cei trecuți dincolo și se simțea așa o pace, o liniște, mai ales în miez de vară, cu soarele sus pe cer. Trebuia doar să taci, să asculți și să privești. 

Să te asculți și să te privești din interior spre exterior. Să îți iei în seamă gândurile care se risipesc brusc când le privești pe fiecare în parte, rămânând doare cele ce contează cu adevărat. Sau poate nici alea. Închizi ochii și te bucuri de golul liniștitor ce se cască senin în sufletul tău. Golul de care ai uneori așa mare nevoie. Ca să poți respira din nou aer proaspăt și să îl umpli cu frumos și cu soare.

În cimitir, unde cei dragi ni se odihnesc, miroase a mir și a busuioc, a lumânări ce ard, luminând sufletele celor adormiți, a flori de câmp și a iarbă arsă de soare. Asculți greierii ce zac la umbră, printre firele de iarbă, și îți dorești, pentru o clipă, să fii unul dintre ei.

În cimitir, printre tăceri mânăstirești și cruci pestrițe, sufletul tânjește spre o lume mai liniștită, mai bună, mai tăcută, fără grabă, fără agitație, fără griji. Tânjește după "loc luminat, loc cu verdeață, loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea."...

Mă numesc Haos

Photo by Daniele Levis Pelusi on Unsplash

Mă numesc Haos.

Locuiesc în sertarul din bucătăria ta, amestecând, uneori, tacâmurile pentru ca tu să te stresezi când așezi masa și nimerești trei furculițe la rând în spațiul pentru linguri. 

Tot eu mai adaug câte o rufă neagră sau colorată printre cele albe atunci când le bagi la spălat.

Alteori, mă găsești în șifonier, printre hainele pe care le-ai aranjat frumos cu nici trei zile în urmă. Nu ți se pare mai interesant să găsești șosete desperecheate pe ici, pe colo? Sau tricourile celui mic amestecate cu pantalonii scurți?

Dacă mă cauți bine, o să dai de mine în frigider, unde unele legume ajung, ca prin minune, pe vreo caserolă cu mâncare, iar untul ascuns după o oală cu ciorbă.

Și ce crezi? Nici dacă ieși din casă nu scapi de mine. Ai stat vreodată în traficul din capitală când plouă? Mhmmm, tot eu sunt, ai ghicit! 

Fii atentă aici! La asta nu te așteptai! Uneori mă găsești fix în mintea ta. Atunci când nu mai știi unde ai pus cheile de la casă, când pășești hotărâtă într-o încăpere, dar uiți imediat de ce te-ai dus acolo, când mergi la supermarket cu o listă întreagă de cumpărături de pe care tot uiți să bifezi ceva, înseamnă că am fost cu tine acolo. Ți-am ținut de urât și ți-am fâstâcit creierul. Tre' să mă distrez și eu un pic, înțelegi?

Cel mai mișto e când îți amestec gândurile, când mă joc cu sentimentele tale, cu emoțiile și, mai ales, cu stările. Când te fac să treci într-o secundă de la entuziasm la tristețe, de la bună dispoziție la furie, de la râs la plâns. Ahaaam, tot eu sunt! 

Și îmi place când apar, pe neașteptate, în relațiile tale și te fac să arunci vorbe aiurea-n tramvai, cutremurând, uneori, pacea cu cei din jurul tău.

Acum spune tu: nu-i așa că viața ar fi atâââât de plictisitoare fără mine? Nu? Ei, nu! 
E plăcut aici, la tine. Mai stau! Motivul cel mai bun pentru care mai stau este că tu m-ai creat și mi-ai făcut loc în viața ta. Și tot tu mă alimentezi și te încăpățânezi să mă ții aproape, fără să-ți dai seama. La asta nu te-ai gândit până acum, nu?

Pot doar să îți doresc cât mai multe zile fără mine. Dar asta depinde de tine, știi?

Pupici cu sclipici,
Al tău, pentru totdeauna,
Haos 💓

Before I Die

Photo by Emma Matthews on Unsplash

A wishlist with a few things I would love to achieve before I die:

✅ Play with wild baby animals. I really dont't know how, when or where, but I dream about it.

✅Deliver at least one TED talk about something I am passionate about. There's a looong way to this one.

✅ Rock at public speaking and share ideas worth spreading. That's still a real challenge. Public speaking makes me nauseous. 

✅ Own a house at the countryside with a little garden, with flowers and a couple of trees.

✅ Become a professional photographer. Got the diploma, but still have a lot to work on this one too.

✅ Read as many books as possible. For this one, I made real progress.

✅ Learn german, dutch and portuguese, maybe also japanese. Yep, in this short life.

✅ Make time for a little painting. Maybe when I'm retired.

✅ Learn how to make a proper makeup. This should be easy if I invest in the proper products and also invest a little bit of time in it.

✅ Live in a genuinely civilized country for a couple of years. really must do it.

✅ Tell all the good people in my life what they mean to me and how they inspired me. Already did this a couple of times.

✅ Have pillow fight at least once. I don't know why I want this, but I want to try it.

✅ Visit as many countries as possible and also our beautiful Romania. 

✅ See Sakura, the blooming of cherry blossoms in Japan. That would be like having visited Heaven on Earth.

- to be continued - 

Jurnal (7) - marți, 13 august 2019

✿ Pentru azi… marți, 13 august 2019, 15:30

✿ Afară…  este muuuuuuult prea cald. Să vină toamna!!! 🍁🍂

✿ În bucătărie… budincă  de cartofi, supă de găină de țară, salată de vinete și pui cu sos de smântână.

✿ În casă… Aer condiționat la greu. 

✿ Sunt îmbrăcată…  rochie diafană și ușoară. Roz.

✿ Ascult… Claudio Capéo - Ca va ça va (clip officiel)

✿ Citesc… "Ce se întâmplă în iubire" - Alain de Botton
✿ Scriu... Aici și în jurnalul de recunoștință + povești noi și continuări. În curând pe blog.

✿ Intenționez… să îmi iau orhidee. Am doar câteva ghivece cu verzituri. Și să îmi schimb ochelarii de vedere. 

✿ Mă gândesc… cu inima strânsă că peste 13 zile reîncep munca

✿ Îmi doresc… Să ne acomodăm repejor unul fără celălalt, eu și David. Cred că lui îi va fi mai ușor decât mie.

✿ Sunt recunoscătoare… zilele petrecute la bunici, pentru concediul frumos și liniștit

✿ Aştept cu nerăbdare… să vină toamna, zile mai puțin caniculare

✿ Îmi place… mica noastră bibliotecă ce prinde contur
✿ Nu-mi place… că nu reușesc să mă țin de lucrurile pe care le încep. Trebuie să fac ceva urgent în privința asta

✿ Săptămâna care a trecut… am stat pe afară cât s-a putut, la țară.

✿ Ieri… A fost caaaald, dar am ieșit pe seară în parc.

✿ Azi... am reluat activitatea pe blog. Sper să mă țin de treabă pentru că am o grămadă de lucruri de scris și de povestit

✿ Planuri pentru sfârşitul săptămânii… Nimic special

✿ Câteva planuri pentru săptămâna care urmează… Timp mult cu David + citit

✿ Un citat preferat pentru azi... "În viață nu contează unde te afli, ci pe cine ai alături." - autor necunoscut

✿ O fotografie din concediu... 

Cafeaua de dimineață, pe malul Dunării

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Poveştile mele: Adânci bătrâneţi (3)

Click pentru Partea I + Partea a II-a 

Ninsoarea se oprise, iar două vrăbii zgribulite se gâlceveau în curte pe o fărâmă de pâine, spărgând liniștea amiezii. Se trezi din visare când nea Gelu îi dădu drumul la mână și căzu pe pernă, căci era prea mult efort pentru el să stea altfel decât întins.

Sofica nu îi ieșise niciodată din cuvânt și nu avea de gând să înceapă acum. Trase aer în piept, îi luă mâna osoasă și firavă între ale ei, o sărută cu drag și-i spuse încet:

- Bine, tăicuță, așa o să fac. De azi, merg la șezătoare. Acum mă duc să-ți pregătesc prânzul.

Se ridică și ieși, aruncând o ultimă privire bătrânului, care încuviință din cap, fără să deschidă ochii.

Spre seară, după ce-și termină treburile și se asigură că nea Gelu are tot ce îi trebuie, Sofica își puse hainele de duminică,  își trase pe ea cojocelul din lână groasă, își ascunse părul sub o basma albă cu flori mari, roșii, îl anunță pe tatăl ei că pleacă la șezătoare și, făcându-și semnul Sfintei Cruci, ieși pe poartă cu fuiorul de lână la subțioară.

Merse pe uliță printre nămeți și aceleași priviri curioase, auzind șușoteli peste garduri prin bătături. Era ceva neașteptat s-o vezi pe Sofica pe uliță după ce se lăsa întunericul, când cei mai mulți tineri se duceau la șezătoare, la tușica Lenuța.

Sofica nu luă pe nimeni în seamă, își văzu de drum și, odată ajunsă la tușica Lenuța, își scutură picioarele înzăpezite pe rogojina de la ușă și intră ca și cum ar fi făcut asta de când lumea. Dădu seara bună, neluând în seamă toate privirile aţintite către ea, și se îndreptă grăbită către singurul loc liber dintr-un colț retras al încăperii, pe o laiță veche, pe care de obicei nu stătea nimeni. Își scoase fuiorul și începu să toarcă lâna cu naturalețe, deși inima îi bubuia de emoție.

Ceilalți tineri șușoteau cât de discret puteau, făcându-și semne cu coatele și din priviri. Prezența Soficăi acolo, care fusese subiect de bârfă în repetate rânduri între ei, era de departe cea mai curioasă situație de multă vreme încoace. Fata înțelegea ce se întâmplă și începuse să se îmbujoreze ușor. Se aștepta la asta, însă aflată acolo, la fața locului, totul părea mult mai copleșitor decât își imaginase.

Nu apucă să hotărască ce să facă, dacă să mai rămână sau să plece, că intră un grup de trei tineri, printre care și Lampie. Imediat, privirea i se încrucișă cu cea a Soficăi. Aceasta se liniști brusc, aproape că zâmbi, iar lui Lampie, mut de uimire, i se puse un nod în gât. De emoție, de cât de surprins era să o vadă tocmai pe Sofica acolo, de căldura ce îl cuprinse și de sentimentele ce ieșeau din nou la suprafață, ca un râu din matcă, după ploi multe.

- Citește și Partea a IV-a - 

"Emoții"

Povesteam cândva, aici, că am lucrat la ceva o perioadă, la ceva nou, frumos și drag sufletului meu.

Iată roadele, o nouă carte cu poezii pentru copii, pe care am scris-o destul de greuț, în timpul liber limitat. Însă, deși a fost o adevărată provocare, am pus suflet și pasiune în fiecare vers și în fiecare poezie, ca să iasă ceva frumos, pe placul celor mici, și nu numai.

Cartea va fi disponibilă pentru comenzi, foarte curând, aici, pe site-ul Editurii Aquila.

La secțiunea Previzualizare, puteți să citiți câteva dintre poezii.

Dacă vă hotărâți s-o achiziționați, sper să vă placă și să vă bucurați de ea, alături de cei mici! 😍

Zile frumoase și răcoroase vă doresc! 

Fata cu visele roz şi suflet de porţelan

Fata asta cu visele roz şi suflet de porţelan a plecat undeva, cândva, după fluturi, norișori pufoși și curcubeie infinite.

Fata asta și-a cam încheiat socotelile cu viața reală, în care oricum nu se încadra. Era ca o piesă de puzzle în plus, ca o bucată de material rămasă, după ce rochia a fost deja terminată.

Fata asta a luat-o tiptil, desculţă în vârful picioarelor şi s-a afundat într-un hamac viu colorat, în grădină, la umbra unui măr bătrân.

Citește. Citește și zâmbește. Uneori lăcrimează, suspinând ușor, printre rânduri. Apoi, zâmbește iar. Mai scoate nasul din carte ca să privească lung un fluture ce-i dă târcoale. Sau trandafirul acela înalt, de un roșu atât de aprins, încât îi face sufletul să vibreze. Și să mai scape un suspin.

Fata asta cu visele roz a adunat în mănunchiuri violetul florilor de levănțică, să-i fie somnurile line și visele domoale. A adunat maci sângerii în mâinile-i încă tinere ca să-și împletească suave coronițe, să și le-agațe în păr. A mângâiat ușor, cu vârful degetelor, florile de cireș, primăvara, sorbindu-le parfumul cu ochii închiși.

Iar acum, în timp ce ea se pierde în visare în colțul ei îndepărtat din grădină, în timp ce își soarbe liniștită cafeaua caldă cu o carte în brațe, în tot timpul ăsta, undeva, parcă în altă dimensiune, crește și se înalță o femeie. Mamă și soție.

Este femeia cu brațe puternice și inima plină de iubire, pentru puiul și pentru omul ei. Este femeia care aleargă ziua întreagă după puiul plin de viață, cu zâmbet dulce și râs cristalin. Este femeia care pregătește cu dragoste o masă caldă pentru omul ei ce se află încă la muncă. 

Este acea femeie care ascunde adânc în suflet acea grădină în care sălășluiește acum fata cu visele roz și suflet de porțelan, pe care o vizitează rareori, prinsă fiind în vâltoarea noii vieți de care se bucură din plin.

Din când în când, îi mai aruncă o privire caldă, zâmbește în sinea ei, oftează a nostalgie și a capitol încheiat, apoi îi face cu mâna, se ridică și pășește mai departe cu fermitate. 

Jurnal (6) - miercuri, 26 iunie 2019

✿ Pentru azi… 26 iunie 2019, 14:55

✿ Afară…  este caniculă. Nici nu se mai simte răcoarea ploii de ieri

✿ În bucătărie… gulaş de porc, sarmale din ultimele foi de varză şi clătite cu magiun de prune

✿ În casă… Răcoare şi bine. Aer condiţionat

✿ Sunt îmbrăcată…  lejer

✿ Ascult… Dobie gray- drift away

✿ Citesc… bloguri
✿ Scriu... Aici și în jurnalul de recunoștință. Sunt total neinspirată în ultima vreme

✿ Intenționez… să rearanjez hainele din şifonier. Orice aş face, tot sfârşesc prin a le da mereu peste cap.

✿ Mă gândesc… să fac o listă amănunţită cu lucruri de luat în concediu

✿ Îmi doresc… Ploaieeeee, dar numai noaptea ca să avem răcoare dimineaţa, să ne putem plimba în voie

✿ Sunt recunoscătoare… pentru sănătate, pentru bunătăţi, pentru curăţenie

✿ Aştept cu nerăbdare… să vină săptămâna viitoare, să pot scrie, în sfârşit, despre ceva la care am lucrat prin primăvară

✿ Îmi place… că muşcata înfloreşte în geamul de la bucătărie
✿ Nu-mi place… că e muuuult prea cald. Înainte de sarcină suportam bine căldura. Acum nu mai e cazul

✿ Săptămâna care a trecut… am stat mai mult prin casă din cauza caniculei

✿ Ieri… A plouat şi bine s-a simţit

✿ Azi... Este ziua onomastică a lui David: Sf. David din Tesalonic. Nu este un sfânt cunoscut, dar noi tot sărbătorim un pic, neavând altă onomastică :)

✿ Planuri pentru sfârşitul săptămânii… Nimic special

✿ Câteva planuri pentru săptămâna care urmează… Pregătiri pentru concediu, departe de arșiță

✿ Un citat preferat pentru azi... “Pot rezuma în două cuvinte tot ce am învățat despre viață: merge înainte.” – Robert Frost

✿ O fotografie de acum câteva zile... 

de pe câmpii

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Să vină o ploaie

Photo by michael podger on Unsplash

să vină o ploaie

să curgă șiroaie

peste dureri

de azi și de ieri

Jurnal (5) - sâmbătă, 15 iunie 2019

✿ Pentru azi… 15 iunie 2019, 14:25

✿ Afară…  este extrem de cald şi îmi doresc să plouă măcar un pic

✿ În bucătărie… supă-cremă de legume şi macaroane cu brânză = saună

✿ În casă… Liniște. Doarme puiul

✿ Sunt îmbrăcată…  haine lejere, de vară

✿ Ascult… Pedro Capó, Farruko - Calma (Remix - Official Video)

✿ Citesc… "Poftă de ciocolată" - Care Santos
✿ Scriu... Aici și în jurnalul de recunoștință. N-am mai scris nimic din poveștile care-mi roiesc prin minte

✿ Intenționez… fac o prăjitură deșteaptă. Avem multe ouă de la țară

✿ Mă gândesc… Cât de mult timp a trecut de când n-am mai scris aici. Am fost două săptămâni și jumătate la bunicii lui David, la răcoare, în natură, cu pisici, câini, găini și curci. S-a distrat de minune și noi pe lângă el.

✿ Îmi doresc… Să stea timpul în loc

✿ Sunt recunoscătoare… pentru sănătate, pentru vremea bună, pentru inspirație, pentru că ai mei sunt bine, pentru noile cărți achiziționate

✿ Aştept cu nerăbdare… micul concediu din iulie, la Cazanele Dunării

✿ Îmi place… muzica nouă din ultima vreme
✿ Nu-mi place… că viața are bilet doar dus...

✿ Săptămâna care a trecut… ne-am întors la noi acasă, dar abia aștept să mai stăm câteva zile pe la țară

✿ Ieri… Am făcut cumpărături și ne-am plimbat mult

✿ Azi... Citesc cât de mult posibil. Am prea multe cărți bune începute și neterminate

✿ Planuri pentru sfârşitul săptămânii… Citit, scris, gătit, curățenie

✿ Câteva planuri pentru săptămâna care urmează… Multă joacă

✿ Un citat preferat pentru azi... Semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin. – Dalai Lama

✿ O fotografie de acum câteva zile... 

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Când vara sărută câmpiile - Miercurea fără cuvinte

Poveștile mele: După furtună (1)

Photo by Ehimetalor Unuabona on Unsplash

O ploaie torențială de vară se scurse rapid din cerul tulbure. După niciun sfert de oră, norii făceau loc iarăşi luminii, cum era firesc.
În acelaşi timp, într-un hău ce se căsca adânc între munți, zăcea trupul zdrobit al Valeriei, prins în scheletul greoi al maşinii. 

Avea ochii larg deschişi, parcă privind moartea în ochi, iar o dâră de sânge i se prelingea de pe frunte. Impactul fusese atât de puternic încât murise pe loc, aveau să constate mai târziu autoritățile. Razele soarelui băteau în medalionul ce-l purta la gât, reflectând un joc de luminițe vii în interiorul maşinii. Un curcubeu răsărea timid, creând o punte de culori între munții din jur. Natura îşi urma cursul. După furtună, se face senin; după viață, urmează moartea.

Nu cu mult timp în urmă, o ploaie deasă cădea din ceruri, iar Valeria accelera nebunește, îndreptându-se în viteză spre o curbă extrem de periculoasă. Se afla pe o porțiune de drum, mărginită de munte, pe de o parte, și de o prăpastie adâncă, pe de alta. Nu existau parapete care să îngrădească drumul, iar Valeria, cu un zâmbet malițios pe față, acceleră conştient, aruncându-se efectiv de pe stâncă.

Pentru o secundă, închise ochii, apoi dezlănțui un hohot ciudat de râs, ca un urlet de groază, în timp ce mașina se prăbuşea în valea stâncoasă, făcându-se țândări.

Mașina de poliție ajunse la marginea prăpastiei chiar în momentul în care un bolovan imens se desprinse din munte, strivind mașina Valeriei.

Cei doi agenți coborâră și priveau înmărmuriți în jos.

- Era nebună rău..., zise unul dintre agenți, aproape șoptit.
- Crezi?..., întrebă celălalt, mai mult pentru el.
- Sun la secție pentru proceduri, reluă primul, întorcându-se la mașină.


(Până la partea a doua, citeşte aici o altă poveste mai veche, pe care intenționez să o continui 😊)

Jurnal (4) - sâmbătă, 18 mai 2019

✿ Pentru azi… nimic nou sub soare

✿ Afară…  e tot mai cald. 

✿ În bucătărie… Sarmale

✿ În casă… Curat, linişte.

✿ Sunt îmbrăcată…  haine lejere, de vară

✿ Ascult… La Belle Mixtape | Sunny Days | Henri Pfr

✿ Citesc… Nimic nou
✿ Scriu... Aici și în jurnalul de recunoștință + o nouă poveste. Voi publica mâine prima parte

✿ Intenționez… să-mi refac manichiura, să mă debarasez de anumite cărţi pe care sigur nu le voi mai reciti

✿ Mă gândesc… Ca luna aceasta să termin cel puţin una dintre poveştile începute aici, pe blog

✿ Îmi doresc… Să gândesc mai puţin şi să acţionez mai mult

✿ Sunt recunoscătoare… pentru sănătate, pentru vremea bună, pentru inspirație

✿ Aştept cu nerăbdare… să merg la vot, în speranța unei schimbări pozitive, oricât de mică ar fi

✿ Îmi place… senzația de vară, de vacanță, de concediu ce m-a cuprins
✿ Nu-mi place… cât de repede trece timpul. La final de august, mă întorc la muncă și deja mi-e inima cât un purice. Cred că schimbarea va fi mai grea pentru mine decât pentru David

✿ Săptămâna care a trecut… am ieșit cu două prietene, în ciuda zilei ploioase în care ne-am programat întâlnirile. Tare bine mi-a prins.

✿ Ieri… Am scris ceva nou

✿ Azi... Mai citesc câte ceva, gătesc și mă relaxez pe cât posibil

✿ Planuri pentru sfârşitul săptămânii… Scris, gătit, curățenie

✿ Câteva planuri pentru săptămâna care urmează… Să donez din hainele celui mic. Multe nu-i mai vin. 

✿ Un citat preferat pentru azi... Pentru schimbare: „O furnică nu poate răsturna un munte, dar îl poate muta din loc încet, bucăţică cu bucăţică.” — Marin Preda

✿ O fotografie de azi... 

o cafea mică, alături de o minge îmbrăcată în pisică supărată 😊

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Poveştile mele: Andra şi Mihai (1)

Photo by Mayur Gala on Unsplash

În jur de ora 9, plaja se aglomera tot mai mult. Mihai și Andra erau deja acolo de mai bine de două ore. Cu o seară înainte, făcuseră o plimbare lungă pe jos, desculți, pe țărm, cu picioarele mângâiate din când în când de apa călduță a mării.

Nu erau genul de tineri care să piardă nopțile prin cluburi. 

În timp ce alții dansau frenetic pe ritmuri techno, ei se țineau de mână, umblând fericiți pe plajă, ascultând vuietul misterios al mării.

În timp ce alții mai desfăceau o sticlă să-și potolească setea, buzele lor se întâlneau pentru a mia oară în seara aceea, potolindu-și setea de iubire.

În timp ce alții cunoșteau oameni noi, ei nu se mai săturau unul de celălalt, fiindu-și tot unul altuia, fugind de lume, de ochi străini, adăpostindu-se unul în brațele celuilalt.

Când au ajuns înapoi în camping, au intrat în micul lor cort, cu picioarele obosite, dar sufletele pline, și au dormit îmbrățișați până la răsăritul soarelui. S-au trezit special cu noaptea în cap să se bucure de liniște, de plaja pustie și de un răsărit superb. Doar ei, pe jumătate adormiți, zgribuliți sub aceeași pătură, cu părul răvășit. Câte un pescăruș energic întrerupea liniștea zorilor în nuanțe de portocală.

Câteva ore mai târziu, pe nisipul fierbinte, Andra zăcea lungă și bronzată pe prosopul întins, cu fața în jos, cu părul răsfirat, încrețit de la apa sărată. 

Mihai s-a răcorit un pic în marea liniștită și s-a întors pe plajă, așezându-se lângă ea și plimbându-și ușor degetele pe spatele ei gol.

Se aplecă spre fața ei și zări zâmbetul acela relaxat pe care îl cunoștea atât de bine. O sărută apăsat pe buzele arse de soare. Andra îl trase mai aproape și se cuibări la pieptul lui, în timp ce brațele-i puternice o cuprindeau cu tandrețe. Rămaseră așa câteva minute bune, timp în care ea nu mai auzea decât respirația lui, în care tot universul lor se reduse la acele clipe, la acel loc.

Cu trupurile în nuanțe ciocolatii, cu soarele strălucind pe cer și în ochii lor, mirosind a apă sărată, a loțiune de plajă și a nisip fin, simțeau că sunt singuri pe lume, deși în jurul lor câțiva copii se jucau gălăgioși și muzica house se auzea tare de la terasa din apropiere.