Tuesday, October 8, 2019

Toamnă iar...



Este în liniștea covorului de frunze în culori năucitoare, învelite noapte de noapte de brumă groasă și rece.

Este în parfumul gutuilor dulci-amărui din vârf de pom, în dulceața prunelor și strugurilor culeși de mâini harnice.

Este în lumina blândă a soarelui mângâietor, pe care îl cauți cu nesaț, să-ți scoată frigul din oase și să-ți aștearnă un zâmbet pe față.

Este în galbenul aprins al frunzelor ce cad resemnate din bătrânul nuc din grădina amorțită.

Este în petalele ultimilor trandafiri ce se scutură una câte una, punând pete de culoare pe pământul jilav.

Este în tufele de crizanteme ce se înalță semețe, cu miros de toamnă zgribulită, înfofolită în propriile-i mantii...




Saturday, October 5, 2019

Jurnal (11) - sâmbătă, 05 octombrie 2019


✿ Afară… sunt vreo 11 grade. Real feel 8 grade. Nu-mi plac frigul şi umezeala, dar mi se luase de căldură rău de tot. Aşa că mă bucur de ploaie măruntă şi deasă, de căldura din casă, de peisajul de toamnă ce se conturează tot mai mult şi, nu în ultimul rând, de lipsa insectelor. Mai de curând, pe o floare din grădină parcă era adunarea generală a ploşnițelor de cereale. Acum s-a spart gaşca 😂
✿ În bucătărie… mama mea dragă găteşte carne de porc în sos de roşii cu piure. Sunt copil la mama acasă. Mâine o să fiu mama lui David că trebuie să gătesc pentru el.
✿ În casă… jucării pe ici pe colo, linişte şi cald

✿ Ascult… o melodie nouă de la una dintre trupele mele favorite. Atenție! Creează dependență 😅 Birds - Imagine Dragons
✿ Citesc… mai multe cărți deodată. O să scriu în altă postare despre acest (prost?) obicei şi despre titluri.
✿ Scriu... prea puțin deşi am peste 200 de draft-uri cu idei pe blog
✿ Intenționez… să îmi schimb culoarea părului. Acum e roşcat cum a tot fost de ceva ani.
✿ Mă gândesc… că zilele vor fi tot mai scurte şi mă deprimă un pic asta
✿ Îmi doresc... să mă plâng mai puțin, să mă bucur mai mult de toate, să caut soluții la probleme în loc să mă lamentez aiurea.
✿ Sunt recunoscătoare… că am scăpat de indigestii. Noi, bunicii, mai ales David. Totul a început cu David weekendul trecut şi, dragul de el, ne-a pasat nouă virusul. 😅 Mai mult ca sigur asta a fost. După câteva zile de regim şi probiotice ne-am revenit. 
✿ Îmi place... că am scris aici după multe amânări 
 Nu-mi place... că după toamnă vine iarna 😔 şi că sunt nevoită să scriu această postare de pe telefon.
✿ Două fotografii recente, 29 septembrie. Din care ar reieşi că vine primăvara, de fapt. Cireşi în floare în miezul toamnei 🌞🌸






*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Friday, September 27, 2019

Remember Emma?

Photo by Asaf R on Unsplash

Până la noi povești, vă las mai jos o serie de fragmente ce mi-au trecut prin cap în anii trecuți, cu mult timp în urmă. Nu mai știu unde voiam să ajung cu această Emma. 

Am scris în engleză pentru că așa mi-au venit ideile și îmi place mult cum a ieșit. La un moment dat, o să fac niște "săpături" în memorie să-mi reamintesc ce voiam să scriu sau voi pune cap la cap ce am scris până acum, cu completări coerente, ca să iasă o nuvelă sau așa ceva.

Dacă vă plac poveștile de dragoste cu emoții puternice, în care personajele se exprimă uneori în metafore, o să vă placă și mini seria asta 😊

Puteți citi fragmentele de care ziceam aici, etichatete cu Emma's Pages.

Spor la citit și weekend minunat! ❤



Wednesday, September 25, 2019

Tu de ce scrii?


Photo by Kat Stokes on Unsplash

Chiar sunt curioasă.
Voi de ce scrieți? Pe bloguri, în agende, de mână, la laptop sau la mașina de scris.

Ce vă face să scrieți și, mai ales, să scrieți public?

Eu, de exemplu, am avut dintotdeauna înclinația asta către scris. În timp, a devenit o pasiune pe care nu am fructificat-o la maxim. Nu încă.

Am scris foarte rar și nu am pus în scris tot ce mi-a trecut prin minte și aș fi vrut, totuși, să împărtășesc cu lumea.

Scriu ca să mă detensionez, ca să scot din minte și din gânduri un amalgam întreg de nervi, emoții, sentimente care altfel m-ar copleși și nu aș mai fi funcțională.


Scriu pentru că e aproape la fel de firesc ca și mâncatul, respiratul, dormitul.

Scriu pentru că această activitate este parte din mine. Cred că e un dar, e talantul meu pe care l-am primit de la naștere și ar fi păcat să îl las să se irosească.

Scriu pentru că îmi place să interacționez cu oamenii prin intermediul acestui stil de a comunica.

Scriu pentru că mă exprim foarte bine în scris, în timp ce exprimarea verbală are nevoie de multe îmbunătățiri.

Scriu pentru că îmi place mult de tot, ador cuvintele și îmi place să le utilizez întregi, fără prescurtări.

Scriu și de mână pentru că inspirația, uneori, se înțelege mai bine cu acest mod de a pune în fraze simple sau întotocheate ceea ce simt și ce vreau să transmit.

Acum, e rândul vostru să-mi spuneți de ce scrieți. 😋 V-ați pus vreodată această întrebare? 



Sunday, September 22, 2019

Lecturi de toamnă (2)




Menționam aici poeziile pe care le-am dedicat toamnei în viața de blogger, să-i zicem. 

Mai jos, sunt câteva titluri de proză descriptivă.
Cele mai dragi mie sunt primele două din listă, scrise într-un concediu de pe la finalul verii, în grădina casei părintești. Am petrecut acolo două săptămâni întregi, înaintea cărora mă topisem efectiv de dorul de acasă. De acel "acasă" ca pe vremuri, ca în copilărie, să pot să mă bucur intens de fiecare frunză ce cade, de fiecare floare legănându-se în vânt, de fiecare croncănit de ciori și câte altele.

Au fost două săptămâni de concediu în care mi-am făcut plinul, dar tot mai voiam.

Atunci, vara și toamna se întâlneau tiptil printre flori, stăteau la povești, cochetau pe rând cu soarele, iar, când vara nu era atentă, toamna, mai punea o pată de culoare printre frunze, printre crengi.

Spre final, cele două zâne ale naturii, se salutau de rămas bun, vara făcându-i loc toamnei în pași de dans.

Sper să vă placă! 

P.S. Trandafirul din imagine a fost plantat de bunica mea în grădină. Lăstarul (cred că așa se numește) l-a luat de la un trandafir primit de mine de la soțul meu. 

Doruri neștiute, nespuse, nescrise   
Când vara și toamna se țin de mână  
Miresmele copilăriei (2)  
Miresmele copilăriei (4)  
Dup-amiază de toamnă   
În stare de toamnă  



Thursday, September 19, 2019

Lecturi de toamnă (1)



O să spuneți că am o obsesie cu toamna asta, colorată, parfumată, aromată, fermecătoare, strălucitoare etc. etc.

Ei bine, nu vă contrazic. Cum aș putea să n-o ador și să nu-i dedic atâta suflet și timp ca s-o așez printre versuri când pictează de zor imagini de poveste prin grădini, păduri și în mintea mea?

Cu ocazia acestui frumos anotimp, vă invit la lectura poeziilor dedicate toamnei pe care le-am scris până acum, unele mai vechi, altele mai noi.

Sper să vă placă!  😊

În postarea următoare - proză. 😍

Ați văzut vreodată?...    
Septembrie  
Octombrie   
Noiembrie   
Anotimpul căderilor   
Suflet bacovian  
Vreme de toamnă   
Musafir nepoftit
Toamna dansează
Rătăcind
       


Wednesday, September 18, 2019

Rețetele mele publicate

În ultimul an, am trimis niște rețete la revista Practic în bucătărie. Au fost publicate, deși sincer, nu mă așteptam, având în vedere că redacția primește sute de rețete lunar. 

Am aflat că au fost publicate când m-am trezit cu poștașul la ușă ca să îmi dea bănuții aferenți fiecărei rețete și abia apoi am cumpărat revistele. De obicei, o cumpăram din an în Paște și nu am fost pe fază. 

Pentru fiecare rețetă publicată, se oferă o sumă de 50 sau 60 de lei, în funcție de rubrică.

Așadar, dacă aveți răbdare și timp, scrieți rețetele și trimiteți-le la revistă. Nu e o sumă mare per rețetă, dar e drăguță ideea de a avea rețetele într-o revistă atât de cunoscută.

Mai jos preparatele mele, care sunt și pe aici, pe blog.

Tarta de dovleac mrege de minune în perioada asta a anului. E o minune de arome și dulceață. O recomand cu drag!




Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...