Exerciții pentru suflet (4)

Photo by David Hofmann on Unsplash

 
Astăzi vă propun un exercițiu fizic menit să aibă efecte și asupra sufletului.

Iar prin exercițiu, vreau să spun: fă mișcare, dansează, plimbă-te!

Dansează singur(ă) în casă pe muzica preferată, dansează când gătești sau faci curățenie, dansează împreună cu cei mici pe cântecelele lor preferate. 

Ieși din casă, plimbă-te, hoinărește, cutreieră un parc în lung și-n lat.

N-ai chef de mers la sală? Nici nu trebuie, dacă nu urmărești să ai rezultate deosebite asupra fizicului tău. Dar fă mișcare!

Activitatea fizică dă un tonus și o energie deosebite atât organismului, cât și psihicului. Când te simți pleoștit și deprimat și nu-ți dai seama de ce, poate tocmai de asta ai nevoie. De a scutura prin mișcare energia negativă pe care ai "achiziționat-o" de-a lungul unei întregi zile de muncă sau chiar mai mult de atât.

Cel mai interesant este că, deși ai impresia că ai obosit, imediat după, te simți energizat și gata să cucerești lumea. Chiar dacă lumea înseamnă doar o chiuvetă plină de vase care așteaptă să fie spălate sau un morman de haine de călcat sau dat cu aspiratorul în toată casa.

Altfel le faci pe toate când ești revigorat!

Așadar, vă provoc la dans, la alergat, la mers pe jos ș.a.m.d.! 😉

Cu aromă de Crăciun

Am preluat această idee de la un blog pe care îl urmăresc cu plăcere: De zi cu zi... Îți mulțumesc pentru idee, dragă Laura! 😍
Găsiți aici postarea Laurei, cu aromă de Crăciun. 😊

 

Photo by freestocks.org on Unsplash

Un fruct... portocala, desigur. De absolut fiecare dată când miroase a portocală, mă gândesc la Crăciun. Probabil din cauza acelor vremuri de demult când mâncam aceste fructe doar iarna, pentru că numai atunci se găseau, îndeosebi în preajma Crcăiunului.

O prajitura... cozonacul. Nu îmi sună chiar a ce se numește ''prăjitură'', dar era nelipsit. Bunica mea se ocupa cu prepararea cozonacilor an de an. Apoi vremurile s-au schimbat, ea nu mai era în putere. Am mai făcut și eu de câteva ori, dar cel mai simplu e să îl cumperi de la magazin. Și să exclami când îl mănânci: "Mmmm... chimicale!"😀

O ciocolată... Papi. Ciocolățelele mici în formă de urs pe care le vedeam la TV în reclame și apoi în grămăjoara de dulciuri primite de Crăciun. 

Un fel de mâncare... Salata de boeuf. Favorita mea din orice sezon, oricând, oriunde.

O băutură... vin fiert cu scorțișoare, servit într-o ulcică din lut, veche de când lumea.

O esență de... vanilie. Pusă din belșug în cremele prăjiturilor pe care mama mea le pregătea de sărbători: faguri, nuci, piersicuțe

Un condiment... cimbrul din cârnații de casă afumați de tatăl meu. Obicei păstrat cu sfințenie până în zilele noastre.

O legumă... varza (murată) servită ca salată pe lângă diverse mâncăruri.

O culoare... roșu: Moșul, globulețele, vinul, unele haine tricotate de bunica.

O decorațiune... beteală argintie de jur împrejurul bradului.

Un cadou... cărți. Multe-multe cărți. 👀

O încântare pentru auz... colindele cântate de corurile bisericești, în special.

Un obicei... mersul cu colindul în data de 23 decembrie. Foarte rar am mers cu colindul, dar tare frumos a fost de fiecare dată. Când eram copil, prețuiam fiecare nucă, măr sau covrig primite. Aveau un farmec deosebit.

Un colind... Deschide ușa, creștine!

O melodie... Magic Moments - Perry Como.

Un film... "Singur acasă" și o animație atât de magică și de caldă, pe care o ador încă din copilărie. Nu mai știu ce post a difuzat-o câțiva ani la rând și mult am căutat-o apoi.  Se numește Noel -  The Happy Christmas Ornament și o găsiți aici. Este vorba despre un globuleț adorabil de brad și despre bucuria cu care trăiește orice moment, mai ales pe cele de Crăciun, an de an.


Voi în ce arome și detalii regăsiți Crăciunul mult iubit și așteptat?

Bilanț noiembrie 2019

Photo by Emma Matthews Digital Content Production on Unsplash

La revedere, dragă toamnă lungă, luminoasă și călduroasă ce ne-ai fost! Ți-ai dat un pic în petic spre final, cum era și de așteptat, dar nu-i bai, ne-ai răsfățat maxim anul ăsta și o să-mi fie tare tare dor de tine, de culorile tale și de soarele blând la care am tânjit după canicula pe care abia o mai suportam.
Schițam aici câteva intenții pentru luna asta. M-am ținut doar parțial de ele.

Am făcut pâine de casă doar o dată pe săptămână, în medie, nu de două ori, cum îmi propusesem.

Pe acest blog am scris în total 10 postări, deci mai mult decât aveam în plan, dar pe Mămica cu tatuaj doar 5.

Și am reușit să citesc un roman pentru care am scris aici o mică recenzie. Intenția asta am bifat-o complet. Yay! 😍

Per total, mă declar mulțumită de cele realizate. Puțin și bun. Față de alte luni în care nu am reușit să fac mare lucru, poate și pentru că îmi propuneam prea multe și mărunte.

Acum, cu gândul la Crăciun și la (un pic) de zăpadă, vă urez un decembrie călduros, cu sufletele luminate de sărbătoarea de care ne apropiem cu pași repezi.

Urmează intențiile pentru luna asta. În curând 🙂

Recenzie: "Pacienta tăcută"

Cred că e mai degrabă o părere decât o recenzie, pentru că va fi relativ scurtă și nu voi intra în detalii. Poate sunt pe aici persoane interesate să o citească. 😊

Am observat că este o carte foarte dorită, datorită subiectului extrem de intrigant despre care aflăm chiar de pe coperta 4 și de pe site-urile online de unde se poate comanda cartea:

"Viata Aliciei Berenson este aparent perfecta. Pictorita renumita casatorita cu un fotograf de moda, ea traieste intr-o casa superba, cu vedere spre parc, intr-una dintre zonele cele mai dorite din Londra. Intr-o seara, sotul ei Gabriel se intoarce acasa tarziu de la o sedinta foto, iar Alicia il impusca de cinci ori in fata si apoi ramane tacuta mai multi ani. Refuzul Aliciei de a vorbi sau de a da orice fel de explicatii transforma o tragedie domestica in ceva mult mai teribil, un mister care capteaza imaginatia comunitatii si o face pe Alicia celebra. Pretul tablourilor sale creste astronomic, iar ea, pacienta tacuta, este ascunsa de tabloide si de lumina reflectoarelor la The Grove, un spital psihiatric de maxima securitate din nordul Londrei. Theo Faber este un psihoterapeut care a asteptat multa vreme oportunitatea de a lucra cu Alicia. Hotararea lui de a o face sa vorbeasca si sa dezvaluie misterul motivului pentru care si-a impuscat sotul il poarta pe un drum plin de primejdii – o cautare a adevarului care ameninta sa-l distruga..." 

Thriller-ele nu prea sunt genul meu de carte. Însă am vrut să încerc și altceva. Iar după ce am citit aceste câteva rânduri despre roman, chiar am devenit curioasă să știu de ce Alicia și-a ucis soțul. Era evident un motiv de natură psihologică, dar niciun motiv nu mi se pare suficient de bun pentru o crimă atât de oribilă.


Este extrem de captivantă, plină de suspans, cu situații și descoperiri care te fac să îți schimbi părerea total despre ceea ce tocmai aflaseși cu câte pagini mai devreme.

Este vorba, printre altele, despre traume din copilărie, care ne influențează într-o mare măsură, felul de a fi peste ani, la maturitate, care ne fac să luăm decizii de moment, inexplicabile la prima vedere, dar care ascund în spate tot felul de mentalități care au luat naștere în noi încă din fragedă pruncie.

Este vorba despre frici, despre instabilitate psihică, despre cât de mult putem crede că îi cunoaștem pe cei mai apropiați din viața noastră, pentru ca la un moment dat, întreaga existență să ne fie dată peste cap de felul cum sunt ei cu adevărat. Sau cum suntem noi înșine cu adevărat.

Cele două fire narative ce se împletesc în această carte m-au făcut să trec prin clipe de introspecție, de autocunoaștere, de dorința de a utiliza ceea ce am reușit să extrag din viața mea de copil pentru a repara viața mea de adult.

Aș da nota 9 acestei cărți, pe o scară de la 1 la 10. Pentru că mă așteptam la mai mult de la final, care, deși este cumva ingenios, pe mine nu m-a mulțumit. Deci nota este clar subiectivă. 

Aș putea să spun mult mai multe, dar asta ar însemna să intru în detalii și nu vreți asta, dacă veți citi cartea.

Las mai jos o fotografie cu una dintre paginile pe care le-am considerat semnificative din punct de vedere psihologic.

În final, pot spune că este unul dintre cele mai captivante romane pe care le-am citit în ultimii ani. Sper să vă placă! 😊

Exerciții pentru suflet (3)

Scriam și în alte postări despre cum trecem încrâncenați prin viață, cum ne lăsăm fețele brăzdate de emoții negative, despre cum ne grăbim să judecăm, să fim răutăcioși, să aruncăm cu pietre.

Și mai sunt persoane pe care nu "le avem la inimă". Poate din experiențele negative pe care le-am trăit din cauza acelor persoane sau poate dintr-o lipsă de compatibilitate a mentalităților și modurilor diferite de a vedea lucrurile sau de a trăi.

Astăzi, exercițiul constă în a ne scutura sufletul de aceste sentimente față de cel puțin o persoană de acest tip și de a vedea măcar un lucru bun pe care îl avem de învățat de la ea (el).

Sunt convinsă că avem de învățat multe, chiar și de la cei ce nu ne sunt prea dragi. Trebuie doar să-i mai privim și altfel, să fim obiectivi, blânzi și buni, dacă nu pentru acei oameni, măcar pentru noi înșine, căci e păcat, la propriu și la figurat, să trăim cu inimile îngreunate și înnegurate.

Sper să încercați să faceți acest exercițiu. Chiar are efecte imediate asupra stării de spirit!

Un weekend frumos și luminos vă doresc! 🌞

Miercurea fără cuvinte - Noiembrie cu soare

Exerciţii pentru suflet (2)

Photo by Tim Marshall on Unsplash

Dragii mei cititori,


Astăzi vă invit la un exercițiu de a fi un om bun într-o lume care ne pare tot mai rea, mai tulbure, mai întunecată, iar noi avem puterea să o colorăm și să o luminăm puțin câte puțin.

Vă invit să faceți o faptă bună, nu pentru că se apropie Crăciunul, ci pentru că în lumea ideală la care visăm toți, faptele mici și mărunte pot face o diferență enormă pentru cel care are nevoie de ele.

Totodată, vă invit să scrieți în comentarii dacă faceți sau ați făcut vreodată donații de acest fel sau de alte tipuri, dacă știți cazuri unde se poate da o mână de ajutor. Astfel, îi putem inspira și pe alții să ajute. Din puținul sau prea plinul nostru, se poate face loc și pentru cineva mai puțin fericit sau aflat la nevoie.

Cred cu tărie în zicala "Dar din dar se face Rai".

Și mai cred că pentru cineva care are un job stabil sau orice fel de venit stabil poate 10 lei pe lună nu înseamnă mare lucru, dar, adunați, acești 10 lei de la sute sau mii sau poate zeci de mi de oameni pot avea un impact pozitiv asupra multor vieți.

Mai jos am făcut o mică listă de donații lunare prin SMS la 8844. Donațiile în valoare de doar 2 Euro sunt pentru diverse cauze și se pot face printr-un simplu mesaj trimis la numărul respectiv. Se pot face și prin transfer bancar. Găsiți detalii despre fiecare în parte și pe site-urile menționate.

- Trimite un sms la 8844 cu textul CASA și cu 2€/lunar poti susține diverse acțiuni caritabile. Mai multe detalii aici și pe pagina de Facebook a Casa Share. Ca să vă faceți o idee despre proiecte, las mai jos foto legate de una dintre ultimele acțiuni ale acestei fundații.

- Pâine și Mâine, programul prin care se oferă o masă caldă și suport pentru rezolvarea temelor copiilor din zone defavorizate.
Poți să te alături donând 2 euro – echivalentul unei mese – prin SMS la 8844 cu textul PÂINE sau online http://painesimaine.ro/doneazaaici. Detalii și pe pagina de Facebook. 

- Donează pentru Primul Spital integrat de Oncologie și Radioterapie pediatrică din România, ce va fi construit în curtea Spitalului de Copii "Marie Curie". Donează 2 euro prin SMS la 8844 cu mesajul "SPITAL" sau 4 euro prin SMS la 8864, tot cu mesajul "SPITAL". Detalii aici.

- Salvează un copil născut prematur!  Susține și tu lunar programul Salvați Copiii pentru dotarea maternităților cu echipamente medicale. Ai la dispoziție cea mai ușoară metodă de a susține această cauză: trimite un SMS la 8844 cu textul SALVEZ!  Detalii aici. 

- Susțineți activitatea Hope and Homes for Children în domeniul prevenirii separării copilului de familie prin trimiterea unui SMS recurent la 8844 cu textul HOPE. Valoarea donației este de 2 Euro/lună. Detalii aici.

- MagicHOME oferă familiilor cu copii diagnosticaţi cu cancer sau alte afecţiuni grave locuri de dormit, toate facilitățile necesare unei case (băi, mașini de spălat, etc.), bucătărie în care să poată găti „ca acasă”, locuri de joacă în interior şi în curte, servicii de suport non-clinic precum terapie prin artă şi suport psihologic. Detalii aici.

Iar la final, redau o mică învățătură pe care nu o mai găsesc în varianta originală, însă este atât de grăitoare și se potrivește cumva cu contextul:

Dacă oferi o haină unui om în numele Domnului și el o vinde pentru bani, iar apoi dă banii pe băutură, nu-ți face griji. Haina o poartă Hristos.

Vă doresc o seară frumoasă cu inimi calde și luminoase! 💗

Splendoare de noiembrie

Acest minunat trandafir mă aștepta cu capul plecat în grădina părinților, sămbătă de dimineață. L-am pozat după ce l-am admirat și l-am privit cu atenție, fascinată de frumusețea-i magică, luminat de razele soarelui tare prietenos pentru perioada asta a anului.

Fotografiile sunt fără filtru. Chiar nu era nevoie de vreo cosmetizare. Era perfect, așa cum l-am găsit, acoperit cu stropi mari de rouă, presupun.

Îl pun și aici, pe blog, să vă încânte privirea și inimile.

Zile frumoase de noiembrie vă doresc! 🌹🌞

Iubesc să scriu

Uneori, îmi amintesc să mai arunc o privire aici, unde vedem ce se mai sărbătorește în fiecare zi a lunii. Unele astfel de celebrări sunt internaționale, altele sunt specifice doar unor state, probabil majoritatea Statelor Unite.

Astăzi este I Love to Write Day. Cum am văzut asta, mi-au sclipit ochii. Pentru că și eu iubesc să scriu. Zilele în care scriu doar mail-uri la muncă nu îmi sunt deloc suficiente. Așa că mai descarc gânduri pe aici, iar azi cu atât mai mult, în semn de sărbătoare :)

Tot azi am scris și o postare nouă pe blogul de mămică. O puteți accesa aici.

Tot azi mai sunt menționate:
- Ziua de făcut curat în frigider - chiar urmează să fac asta, dar săptămâna viitoare.
- Ziua fursecurilor simple condimentate

Iar noiembrie este:
- Luna adopțiilor - nu știu dacă doar birocrația stufoasă face dificil și anevoios procesul de adopție în România, dar bieții copii abandonați greu își găsesc o familie
- Luna iubitorilor de unt de arahide - îmi place mult, mai ales cu clătite dulci! 
- Luna scrierii de romane - momentan rămân la nuvele. Cred că e suficient.

Mai sunt și altele menționate aici, pentru cei care vor să afle mai multe despre această lună și zilele speciale.



 

Exerciţii pentru suflet (1)

Tot încerc să scriu postarea asta de câteva luni. Ca de obicei, sunt "la cuțite" cu așezarea cuvintelor coerent în pagină. Dar dacă nu încerc, sigur n-o să iasă nimic. Așadar, să încep.

Sunt momente sau zile în care mă simt copleșită de una-alta.
Ca să mă descarc de poveri și să mă încarc cu energie pozitivă, am recurs la niște metode simple, aparent banale, dar de efect.

Una dintre ele a fost, de câteva ori, să scriu mesaje pozitive, de încurajare și apreciere unor persoane din viața mea. Pentru că merită și poate au nevoie să știe cât de mult faptul că există și că se străduiesc să fie ceea ce sunt contează enorm. Pentru mine și/sau pentru alte persoane din viața lor.

Contează mult să știi că micile eforturi pe care le faci sunt apreciate și admirate de cei din jur, că ești văzut și simțit, că ești înțeles și susținut, fie doar cu o vorbă sau un gest, că, poate, în "micimea" în care crezi că te afli, inspiri oameni și le faci ziua frumoasă prin existența ta.

Am scris astfel de mesaje câtorva oameni care au avut o influență pozitivă asupra mea și se pare că încercarea sinceră de a le face ziua mai frumoasă și de a le mulțumi pentru ce înseamnă pentru mine a avut un impact pozitiv și asupra lor. 

O să continui asta pentru că oamenii merită să fie prețuiți și să știe asta. Și pentru că vreau să-mi ocup tot mai mult mintea și sufletul cu feedback-uri pozitive. Trăim într-o lume în care ne grăbim, adesea, să judecăm și să vedem răul din jurul nostru. Tocmai de asta te invit și pe tine, cel / cea care citești aceste rânduri să faci acest mic exercițiu când vei simți nevoia să te încarci cu energie pozitivă și frumos în suflet. Chiar funcționează!

Zile frumoase și colorate să avem! 💖

Hrănește un om

Hrănește un om cu pace și aura lui îți va lumina calea când cărările îți vor fi întunecate.

Hrănește un om cu iubire și inima lui îți va fi încăpător adăpost în zilele în care te vei simți al nimănui.

Hrănește un om cu încredere și ramurile-i vor înverzi și crește sub ochii tăi până la cerurile cele îndepărtate.

Hrănește un om cu blândețe și brațele-i vor deveni alinare pentru zilele în care-ți plouă și colac de salvare în momentele în care vei simți că nu mai poți.

Hrănește un om cu înțelegere și mâna lui te va susține mereu, într-un efort de a te răsplăti sincer pentru simplul fapt că ai fost om cu el.

Hrănește un om cu sinceritate și vei găsi un adevărat prieten, alături de care poți fi tu însuți, poți face bine sau poți greși, fără teama de a fi judecat pe nedrept.

Hrănește un om cu zâmbete și-ți va umple de culoare chiar și cele mai plumburii gânduri.

Hrănește un om cu mânie și-l vei vedea cum își acceptă soarta, cum va scădea în proprii-i ochi sau cum se va transforma într-un monstru, plătindu-ți cu aceeași monedă.

Hrănește un om cu dispreț și șuvoaie întregi de lacrimi neplânse i se vor strânge în capul pieptului, tulburându-l.

Hrănește un om cu indiferență și va tânji neîncetat după privirea ta, după căldura inimii tale în care nu-i mai poți găsi un loc.

Hrănește un om cu amărăciune, varsă-ți întregul noian de negativism în sufletul lui și-l vei vedea mergând încovoiat, îndrăznind prea rar să mai privească în sus.

Hrănește un om cu minciună și vei rămâne singur în momentul în care firava mască îți va cădea de pe fața imperfectă ce mimează în mod voit perfecțiunea.

Jurnal (12) - luni, 04 noiembrie 2019

✿ Pentru azi… 04 noiembrie 2019, 22:25

✿ Afară… mai devreme, cu vreo două ore în urmă, eram cu soțul pe balcon și îi ziceam că miroase a ploaie. De vreo 10 minute a început să plouă destul de bine. Se vede că am crescut în lângă pădure. 😄

✿ În bucătărie… supă de găină de casă și mâncare de cartofi cu ciuperci, preparate de domnul meu scump + orez cu lapte preparat de mine. Cald și bine în bucătărie.

✿ În casă… Liniște. Se aud câteva mașini trecând pe stradă, ploaia care bate în balcon și muzică populară de pe la vecini.

✿ Ascult… și privesc cum niște doamne în vârstă dansează pe Meneaito în costum popular. Sunt grozav de simpatice! Am găsit video pe Facebook aici. Cred că le-a fost ușor să prindă pașii, fiind obișnuite cu hore și sârbe încă din tinerețe. Asta mă face să cred și mai mult că vârsta este doar un număr.

✿ Intenționez… lucrez de acasă cel puțin două zile pe săptămână. Aș lucra non-stop de acasă până la primăvară, dacă ar fi posibil.

✿ Mă gândesc… la o nouă poveste. De fapt, sunt mai multe. Sper să reușesc să finalizez măcar una din cele existente până la sfârșit de an.

✿ Îmi doresc… Să fim sănătoși că-n rest le rezolvăm pe toate

✿ Sunt recunoscătoare… pentru starea de bine, pentru energie, pentru lucrurile simple și mărunte de care mă bucur în fiecare zi, pentru sănătatea celor dragi

✿ Aştept cu nerăbdare… nimic. Vreau să am răbdare. Pentru orice.

✿ Îmi place… că în weekend a fost frumos. Chiar și astăzi până mai spre seară.
✿ Nu-mi place… frigul. Dar așa învăț să apreciez mai ușor zilele însorite și plăcute.

✿ Săptămâna care a trecut… David a împlinit doi anișori. Chiar ieri. Am avut noroc de vreme superbă și am stat mult pe afară.  L-am serbat la țară, în curte, împreună cu bunicii și doi prieteni dragi. A fost o zi deosebită! 💔

✿ Ieri… A fost despre David, motiv pentru care am scris un nou articol și aici.

✿ Azi... Am lucrat intens.

✿ Planuri pentru sfârşitul săptămânii… Timp 100% cu și pentru puiul nostru.

✿ Un citat preferat pentru azi... "Prin blândețe, sufletul se apropie de simplitate, care este idealul ființei spirituale." Dumitru Stăniloae

✿ O fotografie de acum câteva zile... 

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Noiembrie 2019 - Organizare și intenții

Am ajuns aproape la final de an și am senzația că a zburat timpul. Efectiv nu-mi dau seama cum am trecut de la căldură la frig atât de repede, cum brusc s-au scurtat zilele, cum mai e puțin și vine Crăciunul, cum am băiat "mare" care pe 3 noiembrie împlinește 2 anișori. 

Unde se duc zilele și cum de trec toate atâââât de repede? O fi doar o senzație sau chiar se scurg clipele mult mai rapid? Oricum ar fi, pe măsură ce trece timpul, reușesc să fiu tot mai organizată, cu "pauze" de revenit la starea de haos dinainte, reușesc să bulucesc în rutina zilnică și momente cu și doar pentru mine, reușesc să mă bucur conștient de lucruri mărunte, dar și de lucruri mai importante, reușesc să trag linie și să fiu zilnic recunoscătoare pentru ceva.

Pentru luna noiembrie, mi-am trasat câteva sarcini și știu că le voi bifa cu succes:

1. Să citesc cel puțin o carte și să scriu, aici, pe blog o mini-recenzie. Începusem la un moment dat să fac asta, dar, normal, nu m-am ținut de idee pe vremea aceea 😅

Photo by Susan Yin on Unsplash

2.  Să fac cel puțin de două ori pe săptămână pâine de casă. Am mai făcut și mi-a ieșit. Aș vrea să încerc și alte variante decât pâinea simplă. Un cuptor încins pe vremea asta friguroasă merge de minune.

Photo by Wesual Click on Unsplash

3. Să scriu cel puțin câte două postări pe săptămână aici și pe Mămica cu tatuaj. Sigur reușesc, pentru că am multe de scris și măcar de dragul de a bifa lista asta de noiembrie, care e așa simplă și deloc pretențioasă.

Photo by Aaron Burden on Unsplash

Voi ce planuri aveți pentru luna asta întunecată și friguroasă?👀

Vă doresc un noiembrie cu lumină și căldură în case și în suflete! 🌞

Poveștile mele: Sașa (2)

 

Photo by Gregory Pappas on Unsplash

Citește aici partea I

Într-o dimineaţă de iarnă, cu flori de gheaţă pe la ferestre şi zori de zi încă adormite, Saşa se trezi, dar nu se ridică imediat din pat, cum avea obiceiul.

Privi lung un colţ de cer plumburiu ce se întrezărea prin spaţiul dintre draperiile groase, de-un verde prăfuit cu flori grena şi crem pe alocuri. Îşi ridică perna tare, ca să stea rezemată şi se întinse spre noptieră, la paharul cu apă ce şi-l adusese peste noapte.

Sorbi din apa încălzită, strâmbând din nas. Puse paharul la loc şi se trânti înapoi pe pernă. Era puţin peste ora 7, într-o duminică geroasă de ianuarie. Închise ochii şi se hotărî să mai lenevească puţin la adăpostul aşternuturilor. Doar nu avea nimic de făcut, era frig şi momentan nu avea chef să-i ţină companie doamnei Ilinca, deşi îi făcea plăcere să stea la poveşti cu gazda ei, lângă vâlvătaia şemineului, cu ceaşca nelipsită de ceai de mentă.

Astfel gândind, îşi dădu seama că miroase a clătite. Se auzeau romanţe de la vechiul radio al doamnei Ilinca, semn că se trezise şi pregătea micul dejun. Saşa închise din nou ochii şi-şi dădu seama că nicăieri în altă parte nu se simţise mai iubită şi răsfăţată ca aici, de către bătrâna cu ochi cenuşii, cu zeci de ierni apuse în păru-i rărit şi vocea încă fermă, dar blândă şi povăţuitoare.

Sașa căscă și se ridică cu greu din pat, hotărându-se să coboare totuși. Începu să-i fie foame, iar mirosul de clătite și fursecuri ce se împletea cu cel de cafea proaspăt îi dădeau un apetit imens. 

Își puse papucii de casă și halatul și se îndreptă spre baie. Făcu un duș rapid,  se spălă pe dinţi, își pieptănă părul lung și negreu, se privi în oglindă, strâmbându-se la vederea unui coș pe bărbie. Își dădu cu cremă pe față și aplică un strop de loțiune astringentă pe coșul ce amenința să crească tot mai mult.

Se spălă pe mâini și ieși din baie, își scoase pijamalele pe care le aruncă la întâmplare, pe pat. Alese din șifonier o rochie bleumarin, tricotată și cu mâneci lungi, își puse o pereche de colanți negri și niște șosete albe, încălță papucii și ieși din cameră înveselindu-se. Timpul petrecut cu doamna Ilinca o însuflețea de fiecare dată, oricât de lipsită de chef ar fi fost la început. Bătrâna avea multe de povestit, din tinerețile ei, din ultimii ani petrecuți mai mult singură, din povestea fascinantă de iubire despre care îi vorbea adesea, ca unei bune prietene.

Sașa știa că va veni ziua când va trebui să plece de acolo, să o lase singură pe această doamnă dragă, ce o cucerise încă de când se mutase în mansardă. Știa asta și, totuși, se atașa tot mai tare de ea. O vedea ca pe o bunică din povești, blândă și bună, cu mâini calde și privire ocrotitoare, cu masa mereu plină și casa înmiresmată de bunătățile pufoase din cuptor.

 - va urma -

Poveștile mele: Plan pentru viață (2)

Photo by Ksenia Makagonova on Unsplash

Citește partea I aici.

Corina se ridică de pe bancă și începu să meargă pe aleea de pe marginea lacului. Sinucidere prin înec? Aici sau în cadă? Clar nu! Nu ar fi putut suporta senzația de sufocare.

Să-și taie venele! Văzuse câteva filme cu astfel de scene, mai mult sau mai puțin explicite, dar pe bune, chiar ar fi putut să ducă până la capăt o așa atrocitate? Numai gândul la durerea extremă o făcea să se chircească și i se punea un nod în gât.

Sub nicio formă nu ar fi îndrăznit să se arunce în fața metroului. Mai ales că ar fi șocat pe viață conducătorul de tren și atâția alți oameni care ar fi asistat la moartea ei cruntă. Se îngrozea gândindu-se.

Medicamente cu alcool, somnifere, aruncat de la etaj, strangularea. Astea mai rămâneau. 

Sinuciderea nu îi mai părea o idee atât de rea, dar metodele pe care le știa nu era niciuna suficient de bună. Voia să nu sufere deloc.

Și mai era ceva. Îi trecură fulgerător prin minte cele câteva cazuri de sinucidere pe care le aflase din presă. Fotografiile acelea blurate cu trupuri umane zăcând pe covor sau pe asfalt... I se făcu milă, tare tare milă. 

Cine știe ce-o fi fost în sufletele lor, mai ales în acele ultime clipe?... Cine știe cât or fi plâns înainte de acel ultim gest aducător al morții pe care poate nici nu și-o doreau în totalitate?... Cine știe câte încercări de a a renunța la gândul sinucigaș au avut, dar n-au mai putut trăi cu durerea sufletească sau cu probleme grave psihice, cu depresii reale și neînțelese? Sau, mai rău, nedescoperite și netratate la timp?...

Cine știe cum, în ultima clipă, fiecare om care a recurs la acest gest necugetat, s-a răzgândit, dar nu mai avea ce să facă. În clipa când se îndrepta vertiginos către asfalt, unde trupul fragil urma să se frângă definitiv, în clipa în care sângele țâșnea din vene ca dintr-o fântână fără fund, în clipa în care lațul strângea, oprind ultima suflare, în clipa în care otrava înghițită imobiliza trupul pe vecie...

Corina mergea tot mai repede, simțind că se sufocă de atâtea gânduri grele care o amețeau și o tulburau. Începu să plângă. Mai întâi, câteva lacrimi își făcură loc pe obrajii palizi, iar apoi izbucni de-a binelea în hohote zgomotoase de plâns. Nu-i păsa că lumea se uita la ea ca la o arătare dubioasă. Nu-i păsa că cei care o priveau se îngrozeau văzând-o așa. 

Plângea de mila celor care au vrut să trăiască, dar n-au știu cum, care au avut nevoie de ajutor, dar n-au știut unde să-l ceară, care l-au cerut, dar nu i-a auzit nimeni, care au simțit, ca și ea, că nu mai au pentru ce sau pentru cine să trăiască, pentru cei care s-au lăsat zdrobiți de propriile dureri, murind câte puțin înainte să moară cu adevărat.

Când ieși din parc, Corina se calmă. Avusese nevoie de șuvoiul de lacrimi ca să-și spele sufletul și să-și limpezească mintea. Se simțea copleșită și eliberată în același timp. Nu știa încotro o să pornească, dar știa că, la fel de brusc, sinuciderea nu i se mai părea deloc o idee bună. Și știa sigur că nu se va mai întoarce la astfel de gânduri. Niciodată, niciodată, niciodată!

- va urma -