Tu de ce scrii?

Photo by Kat Stokes on Unsplash

Chiar sunt curioasă.
Voi de ce scrieți? Pe bloguri, în agende, de mână, la laptop sau la mașina de scris.

Ce vă face să scrieți și, mai ales, să scrieți public?

Eu, de exemplu, am avut dintotdeauna înclinația asta către scris. În timp, a devenit o pasiune pe care nu am fructificat-o la maxim. Nu încă.

Am scris foarte rar și nu am pus în scris tot ce mi-a trecut prin minte și aș fi vrut, totuși, să împărtășesc cu lumea.

Scriu ca să mă detensionez, ca să scot din minte și din gânduri un amalgam întreg de nervi, emoții, sentimente care altfel m-ar copleși și nu aș mai fi funcțională.

Scriu pentru că e aproape la fel de firesc ca și mâncatul, respiratul, dormitul.

Scriu pentru că această activitate este parte din mine. Cred că e un dar, e talantul meu pe care l-am primit de la naștere și ar fi păcat să îl las să se irosească.

Scriu pentru că îmi place să interacționez cu oamenii prin intermediul acestui stil de a comunica.

Scriu pentru că mă exprim foarte bine în scris, în timp ce exprimarea verbală are nevoie de multe îmbunătățiri.

Scriu pentru că îmi place mult de tot, ador cuvintele și îmi place să le utilizez întregi, fără prescurtări.

Scriu și de mână pentru că inspirația, uneori, se înțelege mai bine cu acest mod de a pune în fraze simple sau întotocheate ceea ce simt și ce vreau să transmit.

Acum, e rândul vostru să-mi spuneți de ce scrieți. 😋 V-ați pus vreodată această întrebare? 

Lecturi de toamnă (2)

Menționam aici poeziile pe care le-am dedicat toamnei în viața de blogger, să-i zicem. 

Mai jos, sunt câteva titluri de proză descriptivă.
Cele mai dragi mie sunt primele două din listă, scrise într-un concediu de pe la finalul verii, în grădina casei părintești. Am petrecut acolo două săptămâni întregi, înaintea cărora mă topisem efectiv de dorul de acasă. De acel "acasă" ca pe vremuri, ca în copilărie, să pot să mă bucur intens de fiecare frunză ce cade, de fiecare floare legănându-se în vânt, de fiecare croncănit de ciori și câte altele.

Au fost două săptămâni de concediu în care mi-am făcut plinul, dar tot mai voiam.

Atunci, vara și toamna se întâlneau tiptil printre flori, stăteau la povești, cochetau pe rând cu soarele, iar, când vara nu era atentă, toamna, mai punea o pată de culoare printre frunze, printre crengi.

Spre final, cele două zâne ale naturii, se salutau de rămas bun, vara făcându-i loc toamnei în pași de dans.

Sper să vă placă! 

P.S. Trandafirul din imagine a fost plantat de bunica mea în grădină. Lăstarul (cred că așa se numește) l-a luat de la un trandafir primit de mine de la soțul meu. 

Doruri neștiute, nespuse, nescrise   
Când vara și toamna se țin de mână  
Miresmele copilăriei (2)  
Miresmele copilăriei (4)  
Dup-amiază de toamnă   
În stare de toamnă  

Lecturi de toamnă (1)

O să spuneți că am o obsesie cu toamna asta, colorată, parfumată, aromată, fermecătoare, strălucitoare etc. etc.

Ei bine, nu vă contrazic. Cum aș putea să n-o ador și să nu-i dedic atâta suflet și timp ca s-o așez printre versuri când pictează de zor imagini de poveste prin grădini, păduri și în mintea mea?

Cu ocazia acestui frumos anotimp, vă invit la lectura poeziilor dedicate toamnei pe care le-am scris până acum, unele mai vechi, altele mai noi.

Sper să vă placă!  😊

În postarea următoare - proză. 😍

Ați văzut vreodată?...    
Septembrie  
Octombrie   
Noiembrie   
Anotimpul căderilor   
Suflet bacovian  
Vreme de toamnă   
Musafir nepoftit
Toamna dansează
Rătăcind
       

Rețetele mele publicate

În ultimul an, am trimis niște rețete la revista Practic în bucătărie. Au fost publicate, deși sincer, nu mă așteptam, având în vedere că redacția primește sute de rețete lunar. 

Am aflat că au fost publicate când m-am trezit cu poștașul la ușă ca să îmi dea bănuții aferenți fiecărei rețete și abia apoi am cumpărat revistele. De obicei, o cumpăram din an în Paște și nu am fost pe fază. 

Pentru fiecare rețetă publicată, se oferă o sumă de 50 sau 60 de lei, în funcție de rubrică.

Așadar, dacă aveți răbdare și timp, scrieți rețetele și trimiteți-le la revistă. Nu e o sumă mare per rețetă, dar e drăguță ideea de a avea rețetele într-o revistă atât de cunoscută.

Mai jos preparatele mele, care sunt și pe aici, pe blog.

Tarta de dovleac mrege de minune în perioada asta a anului. E o minune de arome și dulceață. O recomand cu drag!

Septembrie

Când bate vântul și te-mbie
Să mai scrii o poezie,
Să presari ploi printre rânduri,
Frunze arse printre gânduri;

Când soarele îți colorează
Sufletul și-ți parfumează
Nostalgii copilăroase,
Amintiri dulci și haioase;

Când pădurea iar te cheamă,
Să o vizitezi te-ndeamnă,
Să-i admiri văpăile,
Să-i cunoști cărările;

Atunci știi că iar e toamnă
Ce dansează ca o doamnă,
Așternând tăceri sfioase
Cu atingeri grațioase.

Jurnal (10) - luni, 16 septembrie 2019

✿ Pentru azi… luni, 16 septembrie 2019, 14:00

✿ Afară…  este cald, vreme încă însorită. Croncăne ciorile a toamnă și a vreme friguroasă ce se întrezărește în următoarele zile.

✿ În bucătărie… mazăre simplă, ciorbă de legume, piure cu carne de porc în sos.

✿ În casă… Liniște și pace. David doarme.

✿ Sunt îmbrăcată…  ultra lejer, ca la mama acasă 😁

✿ Ascult…   o minune de melodie descoperită cu mulți ani în urmă: Gabrielle Aplin - The Power of Love

✿ Citesc… Bloguri și în paralel cărțile de mai jos pentru a bifa lecturile propuse pentru luna asta:
- Părinți liniștiți, copii fericiți - Dr. Laura Markham
- Ce se întâmplă în iubire - Alain de Botton
Merge mai greu pentru că am citit adesea doar în metrou.
✿ Scriu... Versuri și povestioare, postări noi pe blogul de mămică:  Mămica cu tatuaj

✿ Intenționez… să fac o prjitură delicioasă, dar baby friendly.

✿ Îmi doresc… Să treacă timpul muuuuult mai încet.

✿ Sunt recunoscătoare… că suntem toți sănătoși și veseli

✿ Aştept cu nerăbdare… nimic. Mă bucur de pezent

✿ Îmi place… am putut să-mi iau concediu într-o perioadă cu vreme atât de plăcută.
✿ Nu-mi place… că au început să apară ploșnițele. Știu că nu fac nimic rău, dar nu le suport. Am o adevărată fobie de insecte în general.

✿ Săptămâna care a trecut… a fost o săptămână încă lejeră la muncă. Am lenevit cam mult după program.

✿ Ieri… Am revenit la țară unde voi petrece o săptămână cu David și mă voi bucura de peisajul tomnatic

✿ Azi...  Voi găti ceva mai pe seară și citesc cât de mult pot

✿ Un citat preferat pentru azi... „Şi trece trenul copilăriei și nu se oprește decât la vămile cerului." – Ionuț Caragea
✿ O fotografie  de astăzi: 

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Curățenia de toamnă

A venit toaaaamnaaaa! Minunea asta de anotimp în care copacii se aprind în culori hipnotizante, iar fructele ne îmbie cu arome și gusturi care de care mai apetisante.

Cele mai frumoase toamne le-am petrecut, desigur, în casa și curtea copilăriei. O să merg de mâine pentru o săptămână. Pădurea a început deja să se aprindă în văpăi, fructele se coc în grădină, nopțile sunt reci, iar diminețile friguroase mă fac să mă zgribulesc cu un șal și o cafea sau cu un ceai fierbinte.

Foto de prin 2016 cred  :)

Să simt cum bate vântul ușor și să adulmec parfum intens de struguri copți, iar soarele să mă încălzească cu razele-i tot mai plăpânde ce emană o căldură dulce.

Hmmmm, ce toamnă! Ce atmosferă! Ce frumos ar fi să fiu plătită pentru zăcut în hamac și să citesc în voie oricând orice. Ce viață și ce job aș mai avea! 😂

Dar ca să revin la subiect și la realitate, începutul toamnei este un prilej bun de a face curățenie. Anul acesta am făcut o pasiune pentru organziare, deși nu am acționat așa intens cum îmi dorisem.

Continui să fac ordine, de data asta altfel:
- în mail-ul personal - m-am dezabonat de la o mulțime de newsletter-e la care mă abonasem cu mult timp în urmă, dar pe care nu le-am deschis niciodată.
- am dat unfollow blogurilor inactive de ani de zile
- am ieșit din zecile de grupuri de pe Facebook pe care nu le mai urmăresc de multă vreme
- voi mai arunca o privire în lista de prieteni, deși e posibil să nu mai șterg pe nimeni. De la ultima curățenie de acest tip, am fost atentă la ce oameni adaug în listă.
- am strâns o grămadă de cărți  și reviste vechi pe care urmează să le donez sau vând după caz

Ce bine se simte curățenia asta! O ușurare a casei, a spațiului virtual și, mai ales, a sufletului meu încărcat. Deja mi-a intrat în obicei și de acum voi face tot posibilul să nu mă mai aglomerez cu lucruri inutile și copleșitoare.

O toamnă frumoasă, colorată și parfumată vă doresc! 🍁🍂🌞

Ziua tăcerii

Photo by Kristina Flour on Unsplash

De câte ori nu ne trezim dorindu-ne un pic de timp petrecut în liniște, mai ales după o zi aglomerată?

O liniște din aia completă, fără zumzet de oameni, fără claxoane, fără telefoane, laptop-uri, televizoare, fără zgomote sau sunete de vreun fel.

O liniște în care să împarți tăceri, să taci, fără ca asta să fie văzut ca pe ceva ciudat într-o lume în care suntem bombardați cu informații din toate părțile.

O liniște de pădure, în care accepți să auzi doar foșnet de frunze, susur de izvoare și ciripit suav de păsărele, unde poți să taci în voie și să privești în zare fără să te doară nimic, fizic sau psihic.

O liniște de mânăstire, în care rugăciunile își găsesc foarte ușor calea către Cer.

O liniște de vârful muntelui, unde doar cele mai adaptabile dintre viețuitoare îndrăznesc să se aventureze.

În lumea modernă, în care zgomotul de fond este nelipsit, oriunde te-ai afla, este greu să poți găsi astfel de momente de pace, tu și cu tine, în care să-ți auzi inima bătând a relaxare, în care poți să pui STOP! gândurilor tumultoase și în care să respiri profund, să visezi, să dansezi pe o mie de liniști nescrise.

Astăzi este ziua tăcerii care se sărbătorește în fiecare a doua miercuri din septembrie. 

Este o zi specială pentru a-ți aloca timp, pentru a alunga orice urmă de zgomot din rutina zilnică, deși astfel de momente ar trebui să le alocăm mai des decât o dată pe an. Pentru că este nevoie și este sănătos pentru minte și spirit.

Ia-ți câteva momente astăzi și sărbătorește! Închide ochii, taci și ascultă! O să-ți facă bine.

O melodie în ton cu această zi: Passenger - "Whispers",  în care versul meu preferat este: "You see all I need's a whisper in a world that only shouts"....

Poveștile mele: Sașa (1)

În balconul din mansarada unei case vechi cu etaj, dar bine întreținute, pe un scaun cu spătar, stătea picior peste picior, o tânără cu părul negru, prins în două codițe împletite. 

Purta un halat de baie de culoarea piersicii date în pârg și papuci albi din plastic.
Avea privirea ațintită în ecranul unui laptop de pe măsuța rotundă, de pe care vopseaua începuse să se scorojească. Tasta de zor, oprindu-se doar din când în când să privească în zare, la câte un stol de porumbei sau câte o cioară ce treceau rapid, distrăgându-i atenția.

Nimeni nu știa foarte multe despre ea. I se spunea Sașa. Se mutase de vreo trei luni în mansardă, la doamna Ilinca ce locuia acolo de peste 50 de ani. Casa se ascundea acum învechită, după blocurile răsărite în ultimul deceniu ca ciupercile după ploaie. 

Doamna Ilinca era o bătrânică simpatică, avea 73 de ani și era destul de cochetă pentru vârsta ei,  dar era încă în putere şi făcea cele mai pufoase cornuleţe cu gem. Saşa trecea pe la bucătărie, din când în când, să îi ţină companie, la un ceai cu biscuiţi făcuţi în casă.

Doamna prepara cafeaua în fiecare dimineață: tare, fără zahăr și o servea cu fursecuri fragede cu gem de prune și nucă. Se trezea foarte devreme și se punea pe frământat, urmând o rețetă mai veche decât lumea, dintr-un caiet îngălbenit de vreme și pătat de ulei, aluat și cafea. Unele cuvinte nici nu se mai înțelegeau, dar nici nu era nevoie. 

Dar bătrâna știa rețeta pe de rost și făcea foarte des fursecurile acelea, chiar dinainte ca Valeriu, soțul ei, să treacă la cele veșnice, cu zece ani în urmă. Fuseseră preferatele lui. Obiceiul de a le servi dimineața la cafea se înfiripase demult, din ziua în care se mutaseră împreună, în aceeași casă, imediat după căsătorie. 

Doar câte o chiriașă, ca Sașa, îi mai ținea din când în când companie, ca apoi să rămână din nou singură. Toate fetele care se perindaseră cu chirie la doamna Ilinca plecaseră la un moment dat, fie din nevoia de mai multă intimitate, fie pentru că s-au căsătorit.

Zilnic, doamna Ilinca lua caietul din raftul unde îl ținea de obicei, deschizându-l la rețeta pentru fursecuri. Făcea asta, ca un ritual vindecător, de fiecare dată când se apuca de copt. Un zâmbet amărui i se așternea pe buze, în timp ce privirea tremurândă i se îndrepta către ceasul din perete și ofta, gândindu-se cu dor sfâșietor la Valeriu.

Poveştile mele: Adânci bătrâneţi (4)

Click pentru Partea I + Partea a II-a  + Partea a III-a

Sofica se ridică brusc și îl privi țintă pe Lampie. O căldură nemaisimțită până atunci îi invadă brusc tot trupul și i se opri în obraji, care se aprinseră ca văpaia celui mai nimicitor foc.

Auzise că Lampie e în sat, dar nu dădu importanță veștii. Știa de sentimentele lui pentru ea, încă de când se jucau împreună pe ulițe, în copilărie. Simțise încă de pe atunci că băiatul îi purta o iubire curată, dar căreia nu avea de gând să-i răspundă. Prea multe se petrecuseră în viața ei de copilă, o copleșiseră și o făcuseră ursuză, inima i se asprise și se închise, depărtându-se conștient de orice urmă de iubire pe care o întrezărise în Lampie de multă vreme.

Îl evitase cu bună știință și ținuse departe orice altă ființă cu care nu era neapărat nevoie să vorbească.
Însă atunci, chiar în clipa aia, știa că Lampie era omul de care avea nevoie. Atunci și tot restul vieții ei. Nu avea sentimente pentru el, nu era un bărbat frumos, ci mai degrabă avea un suflet cald, ceea ce îl făcuse să îl îndrăgească în trecut. Spera doar ca armata să nu-l fi schimbat prea mult, să nu îi fi pietrificat sufletul, să o îndrăgească încă.

După toate aceste gânduri ce i se buluciră sub fruntea îmbrobonată, Sofica se îndreptă cu pași apăsați către el și îi spuse direct, privindu-l în ochi cu o hotărâre amețitoare:

- Lampie, am o vorbă cu tine. N-ai vrea să ieșim oleacă în tindă?

În acel momemt, o rumoare intensă se porni printre tinerii de la șezătoare, care îi urmăriră pe cei doi cu ochii aprinși de curiozitate până ce ieșiră din casă, fără să dea "Bună seara". 

Tradiția nescrisă a vremurilor spunea că la șezătoare, doi tineri care arată sentimente unul pentru celălalt ies în tindă doar după ce câteva seri la rând ea a stat lângă el sau chiar în poala lui, pentru a urma pașii firești pentru construirea unei relații.

Ieșitul în tindă era felul în care ceilalți tineri erau anunțați, fără vorbe, că cei doi au făcut un pas înainte și se vor logodi curând.

În tindă, noua pereche putea sta de vorbă ore întregi sau puteau merge mai departe, trecând la fapte care, în vremurile acelea nu erau agreate înainte de noaptea nunții, astfel încât unele mirese ajungeau să se mărite cu un copil în pântece, spre rușinea familiei.

Septembrie - organizare și intenții

Ador toamna care a început să seimtă deja în frunzele colorate, în soarele mai blând, dar încă luminos, în serile și diminețile răcoroase.

Este prima oară când îmi fac un mic plan, aici, pe blog, pentru ce îmi doresc să fac în luna ce tocmai a început. Ideea este preluată de la Irina, pe care o urmăresc cu drag.😊

Așadar, să începem cu pași mici și ușor de îndeplinit, sper:

1. Să adaug câteva piese noi în garderobă. M-am debarasat de foarte multe haine și nu prea am mai achiziționat. Bate vântul prin șifonier.

Photo by Becca McHaffie on Unsplash

2. Să citesc două sau trei cărți, una din care mai am jumătate, una împrumutată chiar azi și un cumpărată de prin vară.
Titlurile: 
- "Ce se întâmplă în iubire" - Alain de Botton
- "Părinți linistiți, copii fericiți" - Laura Markham
- "Viața în doi, când suntem trei" - John M. Gottman, Julie Schwartz Gottman

Photo by Thought Catalog on Unsplash

3. Să fac câteva fotografii profi cu aparatul și obiectivul care zac pe raftul lor de mult prea multă vreme. E timpul să reînviem niște pasiuni puse la naftalină de prea multă vreme.

Photo by Andre Furtado on Unsplash

Doar atât momentan. Nu vreau să mă aglomerez, tocmai ca să mă motivez să le bifez pe toate și să exersez să fiu mai organizată, un pic mai mult în fiecare lună.

Un septembrie cald și plăcut vă doresc tuturor!

Jurnal (9) - luni, 02 septembrie 2019

✿ Pentru azi… luni, 02 septembrie 2019, 14:00

✿ Afară…  mai răcoare seara și dimineața. Îmi place. Cad frunze din copaci. Genul de vreme care mă inspiră.

✿ În bucătărie… paste improvizate cu vinete și un pic de sos de roșii.

✿ În casă… Mai sunt lucruri de pus la punct.

✿ Sunt îmbrăcată…  jeanși și tricou alb cu flori, cu mesaj motivațional: "Don't forget to be pretty and cool"

✿ Ascult… Harry Styles - Sign of the Times - una dintre cele mai frumoase melodii pe care le-am ascultat vreodată

✿ Citesc… Bloguri
✿ Scriu... Versuri și povestioare

✿ Intenționez… să citesc cel puțin două cărți pe lună. M-am cam lenevit în ultima vreme

✿ Mă gândesc…  ce repede trece timpul și cum se evaporă lucrurile care păreau urâte cândva, iar acum nu mai au importanță

✿ Îmi doresc… O toamnă frumoasă, însorită, în culori

✿ Sunt recunoscătoare… că bunicii sunt bine și David e fericit cu ei

✿ Aştept cu nerăbdare… weekendul să-mi văd puiul din nou

✿ Îmi place… că am petrecut un weekend super cu David. Fățuca lui fericită cu zâmbetul până la urechi și ochii sclipind de bucurie mi-au rămas în minte.
✿ Nu-mi place… că simt o răceală cum îmi dă târcoale

✿ Săptămâna care a trecut… a fost ok la muncă. Încă n-am început treaba. Dar mă simt ok ca am revenit.

✿ Ieri… Am revenit în capitală, lăsându-l pe David la bunici.

✿ Azi... o nouă săptămână începe. Mi-am comandat o carte prin Bookster.

✿ Planuri pentru sfârşitul săptămânii… Timp de calitate cu David, iar la bunici.

✿ Câteva planuri pentru săptămâna care urmează…  Nimic special

✿ Un citat preferat pentru azi... „Să te gândeşti de o sută de ori când scoţi vorba din gură, că nu ştii unde loveşti cu ea.” — Ileana Vulpescu

✿ O fotografie de pe net, cu anotimpul meu preferat: 

Photo by Jeremy Thomas on Unsplash

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Mi-e sufletul plin...

Mi-e sufletul plin de nostalgii,

De tot ce vrei şi ce nu vrei să ştii,

De doruri, de tristeți şi bucurii,

De soare, de senin înalt şi ceruri gri.

Mi-e sufletul plin de nescrisă poezie,

De amintiri, de haos şi de armonie,

De flori, de fluturi şi de ploi mărunte,

De verde crud, de aripi şi de curcubeie frânte.

Mi-e sufletul plin de-o blândă primăvară,

De prea multe poveşti, de-o toamnă dulce-amară,

De fulgi de nea şi de păduri tăcute,

De maci, de levănțică şi vară pe trecute.

Mi-e sufletul plin de mine şi de tine,

De negri demoni, de lupte şi de bine,

De stele căzătoare şi iubire,

De viață, vise şi bucăți de fericire.

86 vs. 33

Unul dintre citatele mele preferate este "Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată."  al lui Octavian Paler.  De foarte multe ori m-a apăsat greutatea acestor vorbe în diverse situații din viață, când am lăsat lucruri "pentru mai târziu", iar "mai târziu" devine "prea târziu", contextul nu mai e favorabil sau potrivit pentru ceea ce am amânat.

În acelaşi registru, îmi dau seama că uneori, ceea ce nu scriu la timp, nu mai scriu niciodată. Pentru că nu mai are sens, pentru că nu mai simt ceea ce simțeam atunci când mi-a venit ideea prima oară şi aş scrie automat.

Un caz concret este un text pe care l-aş fi intitulat după o povestioară de-a lui Ionel Teodoreanu: "Bunicul a fost, bunica este." 

Nu mai ştiu exact ce voiam să scriu. Am lăsat ideea suspendată de mai mulți ani, iar bunica s-a stins şi ea anul acesta în iunie.

Ar fi împlinit 86 de ani în iulie, 86 fiind şi anul meu de naştere. Iar eu am împlinit 33 anul acest, 33 fiind anul ei de naştere.

Textul de care ziceam mai sus nu mai are sens, dar voi scrie altceva curând despre ei doi, bunicii mei, în casa şi curtea cărora am petrecut multe zile de vacanță, ce mi-au marcat frumos copilăria.

Jurnal (8) - marți, 27 august 2019

✿ Pentru azi… marți, 27 august 2019, 11:30 dimineaţa la birou

✿ Afară…  este încă prea cald. Toamna se lasă aşteptată 

✿ În bucătărie… a gătit soțul ieri. Supă de pui şi mâncare de cartofi cu afumătură.

✿ În casă… Linişte, ordine, curățenie la superlativ. Copilul e la bunici, casa e goală

✿ Sunt îmbrăcată…  rochie office neagră cu flori colorate. A doua zi de muncă după lungul şi totuşi insuficientul concediu de creştere a copilului. 

✿ Ascult… Redemption - David O'Dowda

✿ Citesc… Tot asta: "Ce se întâmplă în iubire" - Alain de Botton 
✿ Scriu... Urmează noutăți pe blog

✿ Intenționez… să fac un set de analize generale şi câteva controale medicale de rutină

✿ Mă gândesc… ce bine îi este lui David la bunici şi mă bucur că nu ne simte lipsa.

✿ Îmi doresc… Zile însorite, dar mai răcoroase 

✿ Sunt recunoscătoare… pentru că i-a trecut răceala lui David.

✿ Aştept cu nerăbdare… weekendul să-mi văd puiul

✿ Îmi place… că în această perioadă găsesc fructe bune şi gustoase de sezon
✿ Nu-mi place… cum s-a schimbat clima şi cum nu mai suport căldura ca înainte de naştere. Schimbările hormonale să fie de vină?

✿ Săptămâna care a trecut… a fost ultima din concediul de maternitate. Nu-mi vine să cred cât de repede a trecut un an şi zece luni! Parcă ieri îl țineam prima oară în brațe pe David bebe dulce!

✿ Ieri… A fost prima zi de muncă. De fapt, n-am lucrat nimic încă. Am reluat legăturile cu colegii vechi şi i-am cunoscut pe cei noi.

✿ Azi... o nouă zi de muncă, la fel de liberă.

✿ Planuri pentru sfârşitul săptămânii… Timp de calitate cu David

✿ Câteva planuri pentru săptămâna care urmează…  Nimic special

✿ Un citat preferat pentru azi... "Copiii tăi au nevoie mai mult decât orice să-i iubeşti pentru ceea ce sunt, nu să-ţi consumi tot timpul încercând să-i corectezi.” - Bill Ayers

✿ O fotografie de săptămâna trecută...

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Poveștile mele: Plan pentru viață (1)

Pe aleile pustii ale micului parc de la periferia orașului, începu să se simtă toamna. Copacii colorați în frunze ce stăteau să cadă aveau un aer de magie, de basm cu final fericit.

Corina pășea încet pe o alee singuratică și privea în depărtare la cei ce făceau jogging, în lumina unui soare blând de octombrie la amiază.

Se așeză pe o bancă. Strânse în mână o frunză îngălbenită și scăpă un suspin. Brusc, sinuciderea nu i se mai părea o ideea atât de rea. Toate știrile despre sinucideri care îi ajunseseră la urechi până atunci începură să capete sens. Îi blamase mereu pe cei ce recurgeau la acest gest de a-și încheia socotelile cu viața.

Nu înțelegea în ruptul capului cum poți să lași în urmă soț sau soție, copii, cățel, pisică, familie, fără cel mai mic regret. Acum lucrurile se schimbaseră. Înțelegea. Înțelegea cum viața însăși se simțea ca o povară de care nu te puteai nicicum descotorosi, nu o puteai nici porționa ca să pară mai ușoară, nu puteai să te ascunzi și nici să ceri ajutorul.

Plus că ea avea avantajul de a fi a nimănui. Avea 43 de ani și un istoric de trei căsnicii eșuate, finalizate cu divorțuri ce s-au încheiat anevoios și urât. Nu avea copii, frați sau surori. Părinții îi pierduse în urmă cu puțin ani, ambii bolnavi de cancer. Nu avea cine să sufere după ea. Locuia într-o garsonieră cumpărat cu chiu, cu vai după ultimul divorț și lucra ca editor de duzină la un trust media.

Era un job destul de bine plătit, dar monoton și fără viitor. Cel mai adesea, prelucra știrile din alte surse, pentru paginile unei reviste glossy.

Altfel, viața îi era plictisitoare. Nu avea prieteni apropiați, nu frecventa niciun club sau vreo sală. Ieșea rar în oraș de una singură și nu avea de ce să mai continue o viață complet lipsită de sens.

Își și imagina comentariile răutăcioase la adresa sinuciderii ei: "S-a mai sinucis o grasă!" sau "Uite, încă o distrusă!", "Pfff, a mai scăpat lumea de o proastă!"

Avea 1,70 m și 95 de kilograme. Era, ce-i drept, supraponderală, dar nici nu avea grijă ce mânca. Avea un stil de viață complet nesănătos. De la ultimul divorț, își promise că nu va mai găti în veci, și-așa nu i-a plăcut niciodată. O făcea doar din obligație, ca să-i satisfacă pe nesătulii cu care se încurcase la starea civilă.

Mânca adesea covrigi, sandvișuri, pizza și fast-food. La muncă, mai comanda câte o ciorbă, de poftă.

Acum se gândea la cea mai bună metodă de sinucidere. Otravă? Medicamente cu alcool? Somnifere? Metrou? Tăiat vene? Era o chestie la care trebuia să se gândească pe îndelete, din momentul în care ar fi luat decizia să-și pună capăt zilelor. În fond, avusese o viață de rahat. Măcar la moarte să nu sufere.

- Citește partea a II-a aici -